Kzalkor

in the end, my friends..life is all about giving..just as love is
_________________________________________________

obisnuia sa calatoreasca mult. noptile erau un fel de pansament gastric aplicat gandurilor lui. in gari, aeroporturi sau autogari, gandurile sale se pierdeau in murmurul nedefinit al glasurilor inerte ce gravitau in jurul sau. se ascundea. se ascundea de toata lumea. tinea sa devina necunoscut. vazuse odata un film despre un tip care nu putea sa zboare, caruia i s-a aplicat un tratament experimental, experimentul a dat gres si omul a ramas fortat sa zboare constant ca sa nu moara. timpul are o cauza se gandi el in timp ce isi aseza haina in cuierul din tren. vroia o cafea zdravana si stia ca vagonul restaurant e destul de aproape. ceea ce era o binecuvantare...
****
pierduse multe trenuri la viata lui, dar asta era primul pe care il pierdea de 7 ori la rand. nu se putuse desparti de noua lui jucarie, de noua lui amanta, de noua lui familie. Ultimul server de la Alienware fusese adus in birou intr-o joi seara, tarziu dupa ora pranzului. isi descatusa-se atunci mainile si mangaie prelung cutia e carton u miros de cala de avion lenes dar prompt. si de 7 zile reprograma, reprograma, reprograma ca sa poata pune la un loc noul server si cel vechi. vroia sa o faca fara outsideri si asta era cel mai greu. dupa 7 zile abandona ideea, insfaca ursuletul de plus pe care il cara mereu dupa el, isi stranse cele doua genti, si pleca spre gara mare. biletul il tinea la piept. sti ca e acolo pentru ca il cumparase cu doar cateva ore mai devreme. dar il avea, trenul era acolo, el era acolo dar mirosul ala suav din vagonul restaurant il atragea duios...
****
Maria Torres del Ponta calatorea de la vienna spre instanbul, cautand sa regaseasca farmecul care ii adusese la un moment dat faima mondiala. cantecele sale atrageau mai putin, mai rar, mai sifonat si oarecum prafuit. iar ea vroia gloria. cuseta era mica pentru gusturile sale pariziene, dar se multumi cu gandul ca era confortabila si cocheta. Tresarea odata cu fiecare zguduire a trenului, mimand mirata senzatiile unui rolls defect. De altfel cand venise conductorul incercase sa il mituiasca cu un disc cu autograf sa vorbeasca cu mecanicul sa mearga mai domol. spatele ei nu era obisnuit cu tratamente vulgare. poate si de accea, cand constata ca nu mai era gin, se imbraca elegant, isi trase nurca si descinse catre vagonul restaurant.
****
Krautz fusese toata viata un inutil. asa i se spunea de cand era mic. "Inutilule, inutilule, inutilule" atat putuse tatal sau se ii transmita in cei 25 de ani de viata. handicapul de la picior il transforma inutilizabil pentru activitatile familiei. ce bun sa mergi la furat daca nu poti sa alergi ca sa scapi. asa ca Krautz se ocupa de pande mai mult, ochind politaii de la 50 de metri fara nici un fel de instrument. nici nu ar fi fost greu avand in vedere ca era singura masina din sat. dar krautza era vesel azi. avea o slujba si o slujba buna. dupa cateva luni ca grajdar la un chateau undeva in preajma vienei, gasise postul asta de debarasator vagon restaurant tren express. nu era platit genial, doar 30 centi pe ora, dar era primul sau job, unde nu conta piciorul lui mai scurt..decat cand ducea tava...il ajutau peretii
****
madame Postmarrie nu fusese niciodata plecata cu trenul. nicaieri. singurele ei drumuri se restrangeau la plimbarea de dimineata pana la brutarie si cea de duminica pana la biserica viar parc si cimitir. asa fusese dintotdeauna, de cand se stia. nu plecase niciodata din micutul orasel de provincie, la fel cum nu plecase niciodata din cartierul in care locuia. toate calatoriile ei se realizau prin televizor, aceasta unealta magica care poate povesti atat de frumos. Poate de aceea doamna Postmarrie stia atat de multe, despre orice. Stia cum se ajunge de pe broadway in brooklin, stia cate piete sunt in roma, stia ce culoare avea gangele iarna, toamna si vara. dar nu le vazuse niciodata. poate de accea, odata cu arderea tubului de la tv se hotarase sa plece, sa vada cu ochii ei minunile lumii.
****
alerga ca nebunul. parul intr-un vant inchis in spatele geamurilor opace, ochii lipiti intre doua scanduri din gard, cautatand luna. fugea. sau mai bine zis pamantul fugea de el. ar fi preferat sa stea pe loc. sa nu uite, sa deschida palma si sa regaseasca viata pe care ea i-o dadea..

se intorcea in schimb catre aceeasi realitate pamantie. catre zidurile gri unde nu gasea nici o pasare cantatoare..to kill a mocking bird..de unde..stafia lui capotte ii bantuia printre urechi si purta discutii karmice cu johnny cash si inca vreo cativa..mai era si polonezul ala, care nu apuca sa fie citit din cauza lui..dar erau franturi, vorbe, atingeri..traia inca.

blue blue caravan..alergand noapte cuvintele sa le tai..caut buza ei langa mine, si mana mea tanjeste dupa sanul ei..as vrea sa o tin in brate cu o mana sa-i mangai fruntea in raspar..nu ii place..stiu..uneori uit..imi plac ochii ei..curbura gatului si vocea ce ma face sa tremur..imi place buza ei, lipita de a mea..

___________________________________________________________
atunci cand gandul ingroapa urma..ramane doar spiritul sa o descopere